Biserica este lăcașul sfânt unde toți,cu mic cu mare simțim nevoia să intrăm și să ne rugăm.
Biserica, este locul unde te regăsești pe tine, locul unde conexiunea cu Divinitatea este directă, locul unde ești lipsit de griji și iți poți asculta în liniște sufletul.
Fiecare dintre noi avem cate o religie, și fiecare dintre noi ne mândrim cu asta.
Ne mîndrim cu faptul că avem unde să ne tragem sufletul, când acesta este greu încercat de greutăți și nevoi, când nimeni nu ne înțelege, nu ne ascultă.
Biserica este o adevarată comoară pentru lumea aceasta în care putem lua legătura direct cu Domnul Sfânt.
Gorjul este și va fi un ținut de poveste…, sunt atâtea minuni de văzut, multe de povestit.
Un superb locaș sfânt și cu un peisaj absolut încântător, este Biserica din Lemn din Strâmba-Jiu, sat ce aparține orașului Turceni.
Acum mulți ani, Biserica purta denumirea de Sf. Treime, era și este o bisericuță din piatră, care insă, odată cu trecerea timpului pictura s-a degradat iar pereții s-au crăpat.
La inițiativa Mânăstirii Sf. Treime și a preotului paroh se decisese construcția unei noi biserici la șosea, însă nu a fost construită niciodată.
Acolo unde fusese construită fundația, este acum casă parohiala.
După câțiva ani, odată cu venirea Părintelui Antonie Fainiș s-a reluat inițiativa de a contrui o noua Biserică.
Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au strâns fondurile necesare pentru a ridica Biserica Sf Paraschiva.
Este o Biserică din lemn, sculptată în stil maramureșan.
Anamaria Giurea