Weekend cu baschet juvenil la Târgu Jiu, cu echipa de baschet masculin U15 a CSM Târgu Jiu gazda primului turneu din Grupa B- Faza 2 a Campionatului Național.
Sala ”Voievod Litovoi” din Târgu Jiu va fi timp de 2 zile, pe 9 și 10 noiembrie, gazda meciurilor din Grupa B, serie din care fac parte CSM Târgu Jiu, CS SCM Timișoara, ABC Laguna Alb București și ABC Leii București.
Gorjenii vor să termine faza a 2-a în primele două echipe din grupă, pentru a putea accede în Grupele Valoare A.
În prima zi a turneului, gorjenii se vor confrunta cu bănățenii de la SCM Timișoara, iar duminică vor da piept cu cele două echipe din București repartizate în această grupă, Laguna Alb și Leii București.
Carlos Popescu spune că băieții săi s-au pregătit foarte bine în perioada premergătoare turneului de la Târgu Jiu și vor aborda la victorie fiecare meci al turneului. Antrenorul gorjean speră ca avantajul terenului propriu și determinarea băieților săi să ducă la o clasare cât mai bună la finalul turneului.
LOT CSM TÂRGU JIU: Luca Pop-Manta, Rareș Staicu, Vladimir Gugea, David Marin, Luca Chelan, Dorel Sandu, Rareș Ciobanu, Radu Coconețu, Luca Petru Grecu, Radu Puiu, Mihai Scheau, Matei Scornea, Darius Savu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL U15
EDIȚIA 2024-2025
FAZA 2
GRUPA B
9-10 NOIEMBRIE 2024
TÂRGU JIU, SALA ”VOIEVOD LITOVOI”
SÂMBĂTĂ, 9 NOIEMBRIE 2024, ORA 17.00
CSM TÂRGU JIU – CS SCM TIMIȘOARA
DUMINICĂ, 10 NOIEMBRIE 2024, ORA 11.30
CSM TÂRGU JIU – ABC LAGUNA BUCUREȘTI ALB
DUMINICĂ, 10 NOIEMBRIE 2024, ORA 16.30
CSM TÂRGU JIU – ABC LEII BUCUREȘTI
csmtargujiu.ro