În cursul zilei de 25 octombrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cărbunești au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Gorj, față de 3 bărbați, în vârstă de 66, 47 și 43 de ani, toți din orașul Târgu Cărbunești, condamnați la pedepse privative de libertate cuprinse între 9 ani și 15 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat.
În fapt, a reieșit că în perioada aprilie 2014-decembrie 2017, cei trei bărbați ar fi exercitat acte de recrutare, transportare, adăpostire și exploatare a unor minore, care practicau prostituția pe teritoriul Italiei în scopul obținerii de foloase materiale în beneficiul lor și al altor membri ai grupării.
La data de 25 octombrie 2024, cei 3 bărbați au fost încărcați în Penitenciarul Târgu Jiu în vederea executării pedepselor.