BĂRBAT REŢINUT PENTRU 24 DE ORE, SUB ASPECTUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII DE OMOR

La data de 21 noiembrie a.c., ora 19.01, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Filiași au fost sesizaţi de un bărbat din Filiași, sat Răcarii de Sus, cu privire la faptul că, fosta sa soție, în vârstă de 48 de ani, a plecat în ziua de 19 noiembrie a.c., la serviciu, în municipiul Craiova și după terminarea programului de lucru nu a mai revenit la domiciliul său, din satul Răcarii de Sus, orașul Filiași. 

În cauză, poliţiştii au desfășurat activități de căutare în vederea găsirii persoanei dispărute, concomitent cu activități de cercetare pentru stabilirea situației de fapt. 

Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Având în vedere natura și caracteristicile evenimentului precum și datele rezultate în urma desfășurării activităților specifice, cercetările în dosarul penal întocmit, au fost preluate de către poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Dolj, fiind continuate activitățile investigative și de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor reale de fapt, identificării și găsirii femeii dispărute.

În urma activităţilor specifice desfăşurate în cauză, la data de 02 decembrie a.c., ora 16.30, în extravilanul comunei Ișalnița, într-o zonă cu vegetaţie abundentă, a fost găsit cadavrul unei femei, identificat ca fiind al persoanei dispărute. 

Astfel, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz. 

La scurt timp, în urma activităţilor specifice desfăşurate, a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din Predeşti, bănuit de comiterea faptei, care a fost condus la audieri.

Din cercetari, a reieșit faptul că, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie a.c., după terminarea programului de lucru, femeia ar fi urcat într-un autoturism ce apaţine bărbatului de 42 de ani. 
În timp ce se aflau în autoturism, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă, care ar fi condus la decesul femeii.
Ulterior, bărbatul ar fi abandonat cadavrul femeii în extravilanul localităţii Işalniţa, în apropierea unui drum neamenajat, cu vegetaţie abundentă, unde a fost găsit de către poliţişti.

După administrarea probatoriului, procurorul de caz a dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a transmis IPJ Dolj.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *