Un bărbat de 52 de ani, din Târgu Jiu, este reținut pentru delapidare după ce și-ar fi însușit peste 331.000 de lei din conturile unei societăți cu capital majoritar de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei.
Potrivit polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, bărbatul, care lucra ca economist, ar fi efectuat mai multe transferuri bancare din contul firmei către conturi ale unor persoane fizice, urmărind obținerea de avantaje financiare.
Reținerea a fost dispusă de anchetatori pe o perioadă de 24 de ore, iar suspectul a fost introdus în arestul IPJ Gorj.
Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ GORJ