Un bărbat de 74 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsit mort în apartamentul în care locuia, de pe strada Teiului.
”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi decedat într-o locuință situată pe strada Teiului, din municipiul Slatina.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, alături de un echipaj de prim-ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care a procedat la deschiderea forțată a ușii”, potrivit IPJ Olt.
Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului.