Asociaţia Bankwatch România lansează mâine raportul „Corupţie instituţionalizată în a treia cea mai mare companie românească”, o relatare a evoluţiei Complexului Energetic Oltenia sub diferitele forme juridice în care a funcţionat de-a lungul ultimilor 15 ani, în special a numeroaselor cazuri de corupţie în care a fost implicată compania.
Studiul de caz central în jurul căruia este construit raportul este axat pe contractele de asistenţă juridică pe care CEO le-a încheiat cu o casă de avocatură începând cu anul 2006.
Alte cazuri analizate sunt „expropriaţii de lux”, povestea directorilor din minerit care au cumpărat case dărăpănate în marginea minei şi pentru care au primit în schimb de la companie vile în Târgu-Jiu, sau „buldotancul”, când CEO a achiziţionat un utilaj nefuncţional cu 200.000 de euro.