Weekend productiv pentru sportivii din municipiu la Campionatul Național de Box Juniori, desfășurat la Oradea. Pugiliștii Raian Cola (54 de kg) și Ciprian Ozon (52 de kg) au luat medaliile de “aur”, respectiv “argint” pentru CS Pandurii Târgu Jiu. Cei doi sunt pregătiți de frații Doru Neamțu și Ionuț Neamțu. De asemenea, CSM Târgu Jiu a luat un “bronz” la categoria 48 de kg prin Răzvan Marian Pănescu. El este antrenat de Adrian Motorga.
Peste 200 de sportivi au participat la competiția din județul Bihor.
