Au început lucrările la o nouă grădiniță în municipiul Târgu Jiu, care va fi realizată pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în spatele Școlii Gimnaziale nr.7. Obiectivul este asemănător grădiniței din strada Hidrocentralei, lucrare finalizată recent.
Unitatea de învățământ va avea 4 săli de clasă și va fi dotată cu mobilier specific învățământului preșcolar. De asemenea, pe terenul din incintă va fi amenajat un loc de joacă.
“Construim încă o grădiniță, în partea de Nord a municipiului Târgu Jiu, în spatele Școlii Gimnaziale nr.7 din Bulevardul Ecaterina Teodoroiu. Este un proiect în valoare de 3,5 milioane de lei, în parteneriat cu Ministerul Educației, fiind vorba de o unitate cu program normal, cu 4 grupe. S-a dat deja ordinul de începere a lucrărilor, iar obiectivul este asemănător grădiniței din strada Hidrocentralei, lucrare finalizată recent. Grădinița va primi 80 de copii și acoperim astfel necesarul de locuri pentru zona de Nord, care era deficitară din acest punct de vedere. Așa cum am promis, continuăm investițiile din domeniul educației, pe care noi îl considerăm prioritar. De asemenea, căutăm mereu resurse extrabugetare pentru a implementa proiectele mari, elaborate de echipa din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Se aduc, în acest fel, sume consistente din fonduri europene sau de la bugetul de stat, bani ce finanțează proiectele elaborate de noi pentru dezvoltarea orașului”, a transmis primarul Marcel Romanescu.
Aura Pîrvuleț