Municipiul Târgu Jiu va fi, din nou, gazda Festivalului de Artă Stradală. Evenimentul se va desfășura în perioada 29 august – 4 septembrie. Tema de anul acesta este „Inspirație”.
De data aceasta, artiștii și-au propus realizarea mai multor picturi murale pe peretii exteriori ai unor cladiri din centrul orașului Târgu Jiu, în extensie cu cartierul Grivița și strada 11 Iunie 1848.
Adrian Oniga, organizator și curator al festivalului
Intervențiile vor fi realizate de mai mulți artiști, printre care și unul internațional.
Adrian Oniga, organizator și curator al festivalului
De asemenea, ediția de anul acesta vine și cu un omagiu adus unei legende a sportului gorjean, național și internațional.
Adrian Oniga, organizator și curator al festivalului
Picturile murale vor fi realizate și de doi artiști talentați din județul Gorj. Este vorba despre Daciana Ungureanu și Dorina Cioplea-Văduva, două gorjence care trăiesc din și pentru artă.
Adrian Oniga, organizator și curator al festivalului
Pereții din municipiu vor mai fi pictați de Cristi Scutaru, Maria Zurbagiu și Flavius Rouă. Nu va lipsi nici Pisica Pătrată, un artist care s-a făcut remarcat în toată țara.
Adrian Oniga, organizator și curator al festivalului
Pentru organizarea festivalului, Primăria Târgu Jiu a alocat suma de 150.000 de lei.
Aura Pîrvuleț