Au continuat și astăzi intervențiile pentru stingerea incendiilor de pe pe raza localităților Ilovița și Svinița. Au intervenit 53 de pompieri (3 ofițeri și 50 subofițeri) cu două autospeciale de stingere, trei microbuze, două autospecială de primă intervenție și comandă, saci stingători, atomizoare și unelte genistice pentru limitarea și stingerea acestor incendii.
În sprijin, au acționat cinci rangeri ai Parcului Natural ,,Porțile de Fier” cu un ATV, 14 pădurari cu trei autoturisme de teren, un ATV din partea UAT Cireșu și un UTV din partea UAT Ilovița și voluntari.
Începând de ieri dimineață, un elicopter Black Hawk echipat cu sistemul Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviație, intervine pentru stingerea focarelor de incendiu, efectuând, astăzi, 28 de aruncări.
Din cauza factorilor de mediu și a condițiilor meteorologice neprielnice (vânt), incendiul s-a propagat în zone greu accesibile forțelor de intervenție.
Până ieri au fost afectate aproximativ 320 ha de fond forestier și litieră, a transmis ISU Mehedinți.