Arădeanul Roberto Bodea, şocat de ceea ce a păţit la Viitorul: E ceva unic în fotbal

Are 28 de ani, dar nu a mai jucat fotbal în acest sezon. Arădeanul Roberto Bodea a povestit experienţa inedită pe care a trăit-o la formaţia de eşalon secund din Târgu Jiu, dar şi modul bizar în care a fost îndepărtat de la trupa controlată de Nicolae Sarcină. Potrivit portarului, acesta a semnat de două ori prelungirea înţelegerii cu Viitorul, dar contractele sale nu au fost înregistrate. Bodea a aflat că nu mai intră în planurile conducerii înainte de a se urca în autocarul care mergea la Braşov, acolo unde gorjenii jucau primul meci din campionat.


”Ceea mi s-a întâmplat la Viitorul Pandurii e poate ceva unic în fotbal. În martie anul trecut, fiindcă intrasem în ultimele 6 luni de contract, am fost chemat să semnez prelungirea. Am făcut-o, am semnat pe patru ani, am avut liniște și rezultate, zic eu. Am ajuns în semifinala Cupei României, cea mai importantă performanță din cariera mea, până la urmă, dar și a clubului din Târgu Jiu. Am fost la câteva minute și de prezența în play-off, am avut destul ghinion, cred că ne puteam bate pentru promovare dacă terminam în primele șase sezonul regulat. Asta a fost, am zis că o s-o luăm de la capăt în vară. Ceva semne de întrebare am început să-mi pun când am fost solicitat din nou de conducerea clubului să mai semnez o dată noul contract, fiindcă precedentul nu fusese înregistrat la federație. M-am conformat, m-am pregătit cu echipa, am fost în cantonament, am jucat în amicale și făceam parte din lotul care trebuia să plece la Brașov pentru prima etapă a noului sezon. Dar, când să urc în autocar alături de colegii mei, mi s-a spus că nici noua înțelegere nu a fost înregistrată la FRF și nu mai fac parte din planurile echipei. Era deja târziu să mai vorbesc cu echipele care se interesaseră de mine în vară, le refuzasem pe toate pentru că știam că am contract cu Viitorul Pandurii, așa că la începutul lunii august m-am întors la Arad, fără echipă, dezamăgit că nu pot face meseria și ceea ce iubesc mai mult pe lumea asta, după familia mea”, a precizat Bodea potrivit Liga2.ro.


Fără angajament, fostul jucător al Viitorului și a deschis o școală de portari, împreună cu un fost coleg de la UTA, Cătălin Bujor. Totuși, goalkeeperul arădean a declarat că ar vrea să revină pe teren. În această perioadă, s-a antrenat cu Șoimii Lipova.


”Sprijiniți de nea’ Dan Țapoș, am deschis alături de Cătălin o școală de portari la Arad. Am ajuns să pregătim individual 11 copilași de la diferite echipe din oraș, m-am implicat 100 la sută în acest proiect, dar mi-aș dori să revin și în iarbă. Până la urmă, am doar 28 de ani, cred mai am de oferit multe fotbalului, mai ales că mi-am menținut tonusul la antrenamentele Lipovei și mi-ar lua puțin să-mi reintru în forma de competiții. Mi-ar fi greu să mai plec departe de casă, căci am devenit tată de puțin timp, dar nu aș spune nu unui proiect serios, cu un obiectiv important”, a adăugat portarul arădean.


În cariera sa, a mai jucat la UTA, Șoimii Pâncota, Performanța Ighiu, CSM Deva, Gloria Lunca Teuz Cermei şi FCU Craiova.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *