Probleme serioase cu utilajele de mare capacitate ale Complexului Energetic Oltenia. Este vorba de excavatoarele folosite la eliminarea sterilului şi la exploatarea straturilor de lignit din perimetrele miniere.
Potrivit liderilor de sindicat din Bazinul Minier Motru, Complexul Energetic Oltenia are în momentul de faţă la dispoziţie un total de 60 de excavatoare de mare tonaj.
Dintre acestea, 27 nu funcţionează din diferite motive.
În anumite situaţii, excavatoriştii au ajuns oameni de pază sau piese de pe unele utilaje sunt mutate pe alte utilaje. Situaţia se va agrava, dacă nu vor fi bani pentru reparaţii sau nu vor fi făcute angajări sau redistribuiri de personal.