Stau de aproape 20 de ani lângă sport. Într-o zi de weekend ador mirosul gazonului, parchetului și sunt dependent de freamătul oamenilor care vin la meciuri. Mi-ar mai trebui încă 20 de vieți să citesc fenomenul, dar tentaculele lui mă țin strâns. Mă fac unul dintre cunoscători, pentru că toți ne pricepem să dăm un pronostic, un sfat sau să ne certăm favoriții. Când ești atlet profesionist îți asumi criticile. Dacă nu ești suficient de bun, ții capul jos și muncești. Dacă te consideri nedreptățit, pui capul jos și muncești. Când ești cel mai bun, lași capul jos și muncești de zece ori mai mult! Ca să rămâi acolo. Asta nu o vede nimeni, dar e parte a “meseriei”.
Este o diferență colosală între ce spui că faci și ceea ce chiar faci, iar asta am înțeles-o, încă o dată, de-a lungul unui sezon.
Echipa de baschet a arătat foarte rău la începutul campionatului. Atât de rău, încât se vorbea, pe bună dreptate, de liga secundă. Vinovații trebuie căutați în birouri, pe parchet, în sală, sunt toți cei care activează în cadrul clubului. Atenție, tot ei trebuie felicitați pentru metamorfoza la care am asistat. Cuvântul “echipă” este cheia, chiar tema fundamendală a acestor rânduri. Noi toți trebuie să fim mai buni pentru a duce încă o luptă mâine. Am învățăt că un singur om nu este capabil de minuni. El poate să inspire, să imprime o mentalitate, să încerce să schimbe lucrurile. Iar aici a intrat în scenă Kresimir Basic.
Antrenorul croat a venit la Târgu Jiu în cel mai negru moment al baschetului gorjean, și mă refer strict la rezultate. A preluat o formație debusolată, căpușată de orgolii și care pierduse toate meciurile, oficiale și amicale. Într-un moment extrem de delicat, numirea sa ca principal a stârnit un val de neîncredere, la fel ca și schimbările din lot. “Experții” vor miracole în câteva zile. Nu o să se întâmple.
Deși C.V.-ul lui Basic trebuia să apese inclusiv pe umerii jucătorilor, antrenorul a trebuit să renunțe la costum pentru trening. A trecut la munca de “jos” și a recunoscut că a avut zile în care își dorea să fie orice altceva. Au început ședințele de pregătire mai intense, și alte nemulțumiri. “Jucătorul cutare nu mai stă în ghete, e epuizat”. Ştiți povestea. După câteva săptămâni, croatul și-a întrebat elevii de ce nu există o atmosferă ca la handbal. “Nici ele nu trag să câștige campionatul! Care e problema?”.
Basic a știut unde să meargă. Exemplul era chiar sub nasul jucătorilor săi. Acolo se formase o echipă. Timp de 60 de minute, fetele își iau adversarii de gât. Indiferent de rezultat, fanii nu puteau fi păcăliți. L-am întâlnit la un meci din Liga Florilor și mi-a spus, cu jind,: “Vreau și eu sala asta, ne-am descurca altfel.”
Treptat, au înțeles-o. Ei, actorii principali. Principiile nu se schimbă și le-a venit rândul să se agațe de orice minge pierdută, de orice recuperare, de orice metru în plus. Victorii sau înfrângeri, CSM a devenit alt “animal”. 2-0 cu Steaua și meciul decisiv pentru “salvare” la Târgu Jiu.
După conferința de presă premergătoare partidei, Basic mi-a șoptit: “Hai să-ți arat ceva”. Am pătruns în liniște pe parchet să privim câțiva jucători care aruncau la coș. “Antrenamentul s-a terminat, nu-i ține nimeni aici. Ai înțeles?”, mi-a spus antrenorul și m-a privit cu un zâmbet satisăcut.
Am înțeles. O sală aproape plină și 89-61. 3-0 cu Steaua! Chapeau, Kresimir!
Cătălin Pasăre
