Analiza activităţii Poliţiei de Frontieră Române în semestrul I al anului 2024

De la începutul anului 2024, Poliţia de Frontieră Română a urmărit îndeplinirea atribuţiilor conferite de legislaţia naţională în vigoare, atât în ceea ce priveşte optimizarea supravegherii şi controlului la frontieră, cât şi combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere. 

Implicarea activă a Poliției de Frontiera în implementarea unui control sistematic în toate punctele de trecere şi supravegherea sporită a frontierei de stat a condus la scăderea considerabilă a afluxului de migranţi către Europa occidentală prin țara noastră.

Totodată, principalul obiectiv l-a constituit integrarea în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, iar finalizarea procesului de aderare este prima prioritate a PFR în perioada următoare .

Pentru realizarea acestui obiectiv, evaluăm periodic performanța structurilor aeroportuare din competența IGPF și se lucrează la elaborarea unor documente procedurale interne care vizează activități precum escortarea pe calea aerului, efectuarea controalelor polițienești la nivelul aerodromurilor și heliporturilor, efectuarea de verificări nesistematice în porturi maritime, aeroporturi, aerodromuri și heliporturi, activitățile de procesare a vizelor și utilizarea aplicației informatice eDAC.

Deși polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, aceștia, împreună cu colegi de la poliție, imigrări și jandarmerie, efectuează acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Astfel, structurile Ministerului Afacerilor Interne utilizează dispozitive mobile care folosesc aplicația eDAC, conectată la bazele de date ale autorităților române și a celor din Spațiul Schengen.

În cele trei luni de la operaționalizarea ei, de la 31.03.2024 pâna la 30.06.2024, polițiștii de frontieră au efectuat peste 427.000 de verificări în aplicația eDAC, pentru stabilirea valabilității condițiilor de călătorie și a documentelor de călătorie ale persoanelor.

Traficul de persoane şi mijloace de transport

Valorile de trafic înregistrate în punctele de control trecere frontieră, în prima jumătate a anului 2024, au fost de aproximativ 28.300.000 treceri persoane (13.700.000 pe sensul de intrare şi 14.600.000 pe sensul de ieşire):

  • aproximativ 20.300.000 cetăţeni UE
  • aproximativ8.000.000 cetăţeni non-UE

Pe secţiuni de frontieră, situaţia aproximativa a valorilor de trafic pentru persoane este următoarea:

FRONTIERA2024
Ungaria8.600.000
Ucraina2.270.000
Moldova4.430.000
Bulgaria4.470.000
Serbia1.500.000
Aeroportuară6.900.000
Maritimă120.000
TOTAL28.300.000

Se înregistrează creşteri ale traficului prin punctele de trecere la segmentele de frontieră cu Ungaria (17%), Serbia (11,7%) și Bulgaria (10,2%).

În primele şase luni ale acestui an, aproximativ 8.800.000 mijloace de transport au trecut prin punctele de trecere a frontierei, cu 9,4% mai mari comparativ cu aceeași perioadă 2023 (8.042.000 mijloace de transport în 6 luni 2023).

Acte ilegale constatate de P.F.R.

În prima jumătate a anului 2024, politistii de frontiera au constatat  16.759 fapte ilegale (6.489 infracţiuni şi 10.270 contravenţii). Din numărul total de infracţiuni, cele mai multe au fost înregistrate în domeniul migraţiei ilegale de persoane (3. 657), dar și pentru fals şi uz de fals (514 infracțiuni), urmate de cele la regimul circulației si traficului ilegal de droguri (322).

Totodată, în materie de constatare şi sancţionare a faptelor contravenţionale, în semestrul I 2024 s-au aplicat amenzi contravenţionale unui număr de 10.270 persoane în valoare de peste 8.000.000 lei, cele mai multe sancţiuni contravenţionale fiind aplicate la frontiera cu R. Moldova (55% din numărul total).

Combaterea migraţiei ilegale

În România, fenomenul migraţiei ilegale se poziţionează în contextul unei situații care se manifestă tot mai intens la nivel european, respectiv migrația către vest a forței de muncă importate legal, adică persoane care au intrat în țară, cu viză de muncă, iar apoi încearcă să iasă, pe la frontiera cu Ungaria.

În prima parte a anului 2024, în urma acţiunilor de supraveghere şi control ale  frontierei de stat, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă, 2.138 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, din care 712 pe sensul de intrare în ţară şi 1.426 străini pe sensul de ieşire din ţară. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost depistaţi acţionând ilegal la frontieră  8.246 cetăţeni străini – 1296 pe sensul de intrare şi 6.950 pe sensul de ieşire, sens în care în acest an se înregistrează o scădere de 72% a migratiei ilegale la frontierele Romaniei.

De asemenea, în acest an, din cauza contextului din țara vecină, se remarcă şi creșterea considerabilă a numărului cetăţenilor ucraineni depistaţi cu intrare ilegală (aproximativ 5.600, fată de 1.750), deveniţi ulterior solicitanţi de protecţie temporară sau azil în ţara noastră.

Dintre modalităţile de încercare de intrare/iesire ilegală în/din România folosite mai des de migranţi au fost:

  • tentativă de trecere ilegală la frontiera „verde”
  • ascunderea în mijloace de transport
  • utilizarea documentelor false/falsificate.

La frontiera României au fost depistate acţionând ilegal (atât pe intrare cât şi pe ieşire) şi persoane provenind din: Siria, Nepal, Bangladesh, Turcia, Etiopia, Pakistan, SriLanka, India sau Vietnam.

Pentru gestionarea fenomenului migrației ilegale, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost aplicate măsuri diverse în vederea limitării numărului de persoane care intenționau să intre în țară prin trecerea ilegală a frontierei, constând în alocarea de tehnică nouă, întărirea dispozitivelor de control de la frontiera cu Serbia, Bulgaria și Ungaria, creșterea numărului de patrule în aliniamentul 1 si asigurarea echipamentelor de supraveghere necesare, supraveghere aeriană și acțiuni în sistem integrat cu alte structuri ale ministerului.

Combaterea infracţionalităţii transfrontaliere

1. Pe linia combaterii traficului cu bunuri de larg consum

Traficul ilicit cu bunuri este în continuare în atenţia poliţiei de frontieră, fiind întreprinse măsuri împotriva persoanelor care au în intenţie eludarea legii vamale, pentru obţinerea de profituri substanţiale din vânzarea bunurilor transportate pe piaţa specifică de desfacere.

Astfel, au fost constatate 181 infracţiuni de contrabandă şi fraudă vamală si 57 infracţiuni de natură economico – financiară, fiind reținute în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 231,3 milioane lei, cu 10% mai mult decăt aceeași perioadă a anului trecut.

În producerea acestor ilegalităţi au fost implicate persoane provenind din România, Afganistan, SriLanka, Bangladesh

Traficul ilegal cu ţigări

Traficul ilegal cu ţigări continuă să reprezinte una dintre principalele manifestări ale infracţionalităţii transfrontaliere, fenomen care are ramificaţii la nivelul întregii ţări. Astfel, în perioada analizată, poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării 1.334.000 pachete ţigări cu o valoare de peste 30.000.000 lei, peste 6.300 kg. tutun, şi 50 kg. tutun narghilea.

Persoanele implicate în traficul ilegal cu ţigări provin din Bulgaria, Turcia, R.Moldova, Ungaria, Ucraina, România, Egipt.

Infracţiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuală

Pe linia dreptului de proprietate intelectuală, în perioada analizată au fost depistate 297 fapte de natură infracţională, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali – au depistat bunuri contrafăcute purtând mărci internaţionale protejate, după cum urmează:

  • 188.000 bucăți articole de îmbrăcăminte şi lenjerie;
  • 103.000 bucăți jucării
  • 70.000 perechi încălțăminte;
  • 87.000 bucăţi produse cosmetice şi de parfumerie
  • 31.000 bucăți articole de marochinărie;

2.Pe linia traficului cu autoturisme furate– în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră au fost descoperite 167 autovehicule care erau semnalate ca fiind furate în diverse ţări ale Uniunii Europene (131 autoturisme, 11 camioane, 17 microbuze, 3 motociclete şi 5 remorci), cu 39,2% mai mult comparativ cu perioada similară 2023, când au fost descoperite 120 autovehicule suspecte a fi furate.

Persoanele implicate în această activitate ilicită sunt cetăţeni bulgari, croați, greci, moldoveni, sârbi, polonezi, români, turci, unguri şi ucraineni.

3.Pe linia traficului  de droguri şi substanţe interzise

În perioada analizată, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu lucrători ai structurilor cu competenţe pe linia combaterii traficului ilegal de droguri şi substanţe interzise – au depistat: 245 kg canabis, 40 kg amfetamine, 1 kg de cocaina, 28 kg precursori, 484 produse psihotrope, 1,2 kg și 769 bucati alte stupefiante.

4.Pe linia combaterii traficului cu armament şi muniţie – au fost descoperite 196 arme (17 pistoale militare, 5 pistoale cu gaz, 3 arme cu aer comprimat, 48 puşti de vânătoare şi 123 alte arme), 1.449 cartuşe, 29 componente arme şi peste 5.800 bucăţi materiale pirotehnice. Persoanele care au comis infracţiuni la regimul armelor şi muniţiei provin din Albania, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, R. Moldova, Portugalia, România, SUA, Spania, Turcia şi Ucraina.

5.Pe linia combaterii braconajului piscicol – au fost constatate 282 infracţiuni privind braconajul piscicol şi aplicate 490 contravenţii, în valoare de 184.400 lei, fiind reţinute 21 ambarcaţiuni, 11 motoare barcă, 9.000 m. și 2.232 bucăţi plase monofilament, 4.204 m plase naylon, 165 bucăți unelte pescuit, 3.200 kg peşte (din care 52 kg sturion).

Poliţia de Frontieră Română va continua să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă în vederea depistării şi reţinerii persoanelor ce comit fapte ilegale, scopul fiind asigurarea securităţii naţionale şi a cetăţenilor.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *