Un echipaj al SAJ Gorj a fost solicitat pentru acordarea primului ajutor la Prefectura Gorj. Din primele informații, se pare ca femeii care asigura paza, i s-a făcut rău.
Cel care a cehmat ambulanța este jandarmul Marius Meche, care era în timpul serviciului, acesta fiind și cel care i-a oferit și primul ajutor femeii.
„Aflat astăzi în serviciu la Instituția Prefectului – Județul Gorj, colegul nostru plt. adj.
șef Meche Marius a intervenit urgent și eficient în sprijinul unei femei aflată în serviciu
la firma de pază de la sediul obiectivului, care a suferit o pierdere temporară a
cunoștinței.
Femeia s-a așezat pe un scaun în momentul în care a simțit că nu se simte bine, iar
jandarmul a intervenit instantaneu, a acordat primele îngrijiri și a susținut-o. Acesta a
sunat imediat prin intermediul numărului de urgență 112 și a solicitat ambulanța, a
îndepărtat persoanele din zonă, iar la sosirea echipajului de prim ajutor a condus-o la
mașină.
Experiența profesională mare a colegului nostru, peste 33 de ani, în cadrul
Jandarmeriei Gorj, a contribuit la sprijinul acordat.
Felicitări colegului nostru pentru reacția rapidă și profesionalismul de care a dat
dovadă” transmite IJJ Gorj.
foto Florin Gurgui