A fost alerta pe raul Jiu, dupa ce cota de atentie a fost depasita pe Defileul Jiului, in apropiere de Manastirea Lainici. Apele raului s-au umflat, iar podul provizoriu din vecinatate a fost la un pas sa cada. Traficul in zona a fost inchis temporar.
Încă de la primele ore ale dimineții, prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, împreună cu președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu și inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Augustin Malacu, s-au deplasat în zona afectată. Tot pe Defileul Jiului s-au aflat și specialiști ai Apelor Române care au monitorizat permanent evoluția situației hidrologice. ISU Gorj a transmis prin intermediul RO-Alert un mesaj către cetățenii din zonele de pericol vizate din județul Gorj cu următorul conținut: “Atenție, creșteri de debite cu posibilitatea depășirii cotelor de inundație preconizate în perioada imediat următoare, pe cursul râului Jiu. Nu traversați râul prin apă și nu vă apropiați de malurile acestuia.”
Cristinel Rujan, prefectul județului Gorj
Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj
Pericol a existat și pe râul Bistrița, în comuna Peștișani, unde, debitul a crescut din cauza deversării barajului Clocotiș.
Corina Belteu, purtător de cuvânt Prefectura Gorj
Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului. Au fost construite diguri din saci de nisip, în mai multe puncte unde a existat pericol ca râul Jiu să se reverse. În zona Lainici, apa a fost la un pas sa iese în șosea.
Constantin Bobaru, primar Bumbești Jiu
De asemenea, pe strada Barajelor, din municipiul Târgu Jiu, circulația a fost deviată pe partea cealaltă a centurii, către strada Narciselor. Acolo s-a intervenit cu un excavator pentru degajarea lemnelor adunate de apă în zona barajului.
Județul Gorj se află sub avertizare de Cod portocaliu de cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată, până astăzi la ora 21.00. Meteorologii anunță că vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.
Aura Pîrvuleț