Stiinta Turceni este, oficial, echipa care va reprezenta judetul Gorj la barajul de promovare pentru Liga a treia. Joi, AJF a decis ca liderul campionatului sa primeasca si titlul de campioana judeteana.
Hotărârea a venit deoarece formația din Turceni avea 5 puncte avans la întreruperea sezonului. De asemenea,Comitetul Executiv al forului județean a luat act de faptul că următoarele două clasate CS Vulturii Fărcășești și CS Petrolul Bustuchinnu pot îndeplini condițiile prevăzute în „Protocolul de reluare a competițiilor de fotbal amator”.
Spre deosebire de adversarele sale, Știința și-a asumat îndeplinirea condițiilor pentru a juca la baraj și va încerca să pătrundă în eșalonul terț după meciurile din august.
În ceea ce privește Cupa României, discuții au fost purtate deja cu majoritatea echipelor calificate în 16-imi, o hotărâre finală urmând a fi luată în scurt timp.
Campioana Gorjului va întâlni la baraj reprezentantele județelor Arad și Caraș Severin.
Cătălin Pasăre