ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII VÂLCENI

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Biroul Siguranța Școlară, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai municipiului Râmnicu Vâlcea au desfășurat activități privind prevenirea violenței, preveninrea consumului de substanțe interzise, precum și pentru prevenirea victimizării minorilor.

În acest sens, polițiștii au desfășurat activități educativ-preventive la Liceul Sanitar „Antim Ivireanu” din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde au fost purtate discuții cu aproximativ 80 de elevi.

De asemenea, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu reprenzentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antitrog Vâlcea, în cadrul Campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, au desfășurat o activitate informativ-preventivă, la Școala Gimnazială „Take Ionesccu din municipiul Râmnicu Vâlcea, activitate la care au participat aproximativ 50 de părinți.

Activitatea desfășurată în cadrul campaniei vizează informarea cadrelor didactice cu privire la identificarea comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși elevii, în vederea reducerii victimizării, precum și semnalarea faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ, pentru dezvoltarea spiritului civic, în scopul prevenirii și combaterii delincvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar.

De asemenea, elevilor, cadrelor didactice și părinților le este adusă la cunoștință existența unui canal de informare – www.sigurantascolara.ro – în care se vor prezenta informații și recomandări ale instituțiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranță școlară optim, modurile de acțiune, procedurile și legislația incidentă domeniului siguranță școlară, campanii / programe / proiecte de prevenire derulate la nivelul unităților de învățământ având ca scop creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, activitățile derulate în acest sens, lecții de informare și prevenire, pe diferite teme și cicluri de învățământ (primar, gimnazial, liceal), precum și datele de contact ale tuturor entităților naționale și locale cu responsabilități în acest domeniu.

Creșterea gradului de conștientizare a elevilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar, înțelegerea consecințelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora și asupra climatului educațional reprezintă o altă direcție importantă de acțiune în cadrul campaniei.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *