ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂTĂMÂNT

La data de 24 septembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Biroul Siguranța Școlară, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai orașului Brezoi au desfășurat activități pe linia prevenirii consumului de droguri și victimizării minorilor.

Astfel, polițiștii au fost prezenți la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din municipiul Drăgășani și la Liceul Teoretic „Gheorghe Surdu” din orașul Brezoi, unde au fost purtate discuții cu aproximativ 120 de elevi.

Cum poţi preveni capcana consumului de droguri?

  • Conştientizează pericolul real al drogurilor!
  • Informează-te cu privire la tipurile de droguri şi efectele acestora!
  • Gândeşte-te la problemele morale şi legale pe care le implică obţinerea câştigului din traficul de droguri!
  • Selectează-ţi cu atenţie anturajul!
  • Învaţă să comunici; învaţă să-ţi exprimi gândurile şi sentimentele!
  • Exprimă-te simplu! Spune pur şi simplu: „NU, mulţumesc”!
  • Discută deschis cu părinţii tăi  indiferent de problemele pe care le abordezi!
  • Nu ignora importanţa educaţiei, nu lipsi de la şcoală!
  • Dacă anumite situaţii sunt prea dificile, învaţă să ceri ajutor!
  • Învaţă că drogul nu rezolvă problemele, ci dimpotrivă, le amplifică!
  • Foloseşte tehnica rezistenţei pasive: acceptă cu calm orice critică despre faptul că nu te droghezi şi refuză în continuare drogurile!
  • Fii pregătit pentru diferitele forme de presiune ale anturajului!
  • Încrederea nemărginită în propriul discernământ te poate păcăli uşor, aşa cum te pot păcăli prietenii, dealerii, Internetul!
  • Cunoaşte-te mai bine şi dezvoltă-ţi o mai bună capacitate de autocontrol. Învaţă să faci o alegere!Inf

Recomandări pentru prevenirea victimizării minorilor:

–  Orice problemă (de la şcoală, din relațiile cu alți copii sau adulți etc.) trebuie discutată cu părinţii! Ei sunt cei care vă vor ajuta să ieșiți din orice situație dificilă. Împreună veți găsi soluția cea mai bună!

– Dacă aveți dificultăţi în relațiile cu ceilalți elevi, cereți sprijinul cadrului didactic. Nu lăsați situația să se agraveze, deoarece conflictul poate escalada!

Nu uita, în jurul tău există multe persoane care te pot ajuta: membrii familiei, cadrele didactice și specialiști din cadrul, instituțiilor abilitate.

Polițiștii vâlceni vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru a preîntâmpina consecințele consumului și traficului de droguri și pentru a asigura un climat de normalitate în județul Vâlcea.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *