Activități preventive pentru combaterea consumului de droguri, precum și pentru prevenirea violenței în unitățile de învățământ

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Biroul Siguranța Școlară și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de prevenire pentru combaterea consumului de droguri, precum și pentru prevenirea violenței în unitățile de învățământ.

Astfel, în cadrul Campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, polițiștii au desfășurat activități specfice la Școala Gimnazială Jiblea Veche, la Liceul Tehnologic de Turism Călimănești, precum și la Colegiul Energetic din municipiul Râmnicu Vâlcea, la care au participat aproximativ 220 de elevi.

De asemenea, la Colegiul Energetic din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost desfășurată o activitate de prelucrare a prevederilor legale incidente mediului şcolar şi a infracţiunilor de serviciu,  fiind instruite 40 de cadre didactice.

Polițiștii vâlceni vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru a preîntâmpina consecințele consumului și traficului de droguri și pentru a asigura un climat de normalitate în județul Vâlcea.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *