ACTIVITĂȚI INFORMATIV –PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII VÂLCENI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin intermediul Biroului Siguranța Școlară, au organizat și desfășurat activități de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor din județ.

Astfel, în cadrul Campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, polițiștii au desfășurat activități informativ – preventive la Colegiul National de Informatica „Matei Basarab” din municipiul Râmnicu Vâlcea.

La aceste întâlniri, polițiștii au avut oportunitatea de a interacționa direct cu aproximativ 160 de elevi, oferindu-le informații detaliate despre pericolele și efectele consumului de droguri asupra sănătății fizice și psihice.

De asemenea, polițiștii au discutat despre aspecte esențiale privind prevenirea violenței în școli, abordând măsuri de educație și conștientizare pentru elevi, profesori și părinți, precum și importanța unei colaborări eficiente între autorități și instituțiile educaționale în scopul creării unui mediu școlar sigur și armonios.

În colaborare cu polițiștii Postului de Poliție Roești, au fost desfășurate activități informativ-preventive la Școala Gimnazială „Ion C. Constantinescu” din comuna Roești, județul Vâlcea. La aceste activități au participat aproximativ 40 de părinți.

Aceste acțiuni fac parte dintr-o serie continuă de activități pe care polițiștii vâlceni le vor organiza pe parcursul întregului an școlar, cu scopul de a preveni consumul de droguri și alte comportamente de risc în rândul elevilor din județul Vâlcea.

Polițiștii vor continua să colaboreze cu autoritățile educaționale, profesori și părinți pentru a crea un mediu sigur și protectiv pentru tineri, în care aceștia să poată învăța și să se dezvolte într-un mod sănătos, au transmis reprezentantii IPJ Vâlcea.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *