Acțiuni pentru siguranța comunității ale polițiștilor mehedințeni. Amenzi, în valoare totală de aproximativ 48.700 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Totodată, peste 35 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 198 de persoane și au fost verificate aproximativ 141 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 48.700 de lei. 

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 8 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 3 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *