În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.
În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 425 de sancţiuni contravenţionale, din care 118 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de aproximativ 110.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 61 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 21 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 21 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Totodată, poliţiştii au constatat 9 infracțiuni la regimul rutier.
Depistat în timp ce conducea un autoturism, în comuna Orodel, deşi nu deţinea permis de conducere
În noaptea de 29 spre 30 octombrie a.c., ora 23.45, polițiști din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe strada Pincipală, din comuna Orodel, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula din sens opus.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continundu-şi deplasarea, fapt pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
Urmărirea s-a finalizat după aproximativ un km, la volanul autoturismului fiind identificat un tânăr de 28 de ani, din comuna Pleniţa, care a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.