ACȚIUNI ÎN ZONA AEROPORTURILOR, PENTRU VERIFICAREA TRANSPORTULUI DE PERSOANE

Direcția de Poliție Transporturi a organizat o acțiune de control privind legalitatea desfășurării transportului rutier în regim „TAXI”, „în regim de închiriere” și în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor civile din România.

În cadrul acțiunii, au fost angrenați polițiști, jandarmi și specialiști R.A.R., fiind verificate 268 de autovehicule, legitimate 405 persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.720 de lei.

Din totalul sancțiunilor, 9 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 31 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și 9 la alte acte normative.

Pentru defecțiuni tehnice, dotări suplimentare nepermise de lege sau nerespectarea prevederilor legale, a fost retras un certificat de înmatriculare și reținută o autorizație de taxi.

Exemplu:

   În urma exercitării atribuțiilor de serviciu în zona unui aeroport, polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Craiova au depistat un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism inscripționat ,,taxi” și nu ar fi eliberat bon fiscal la finalul cursei, pe baza căreia încasase contravaloarea prestației efectuate.

Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu amendă, în valoare de 500 de lei.

Totodată, a fost luată măsura complementară de reținere a autorizației de taxi.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *