ACȚIUNI ÎN TRAFIC ALE POLIȚIȘTILOR MEHEDINȚENI

În ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de c[tre participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Totodată, peste130 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 222 de persoane și au fost verificate aproximativ 162 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 154 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 73.000 de lei. 

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 5 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 12 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Exemple:

La data de 20 august a.c., ora 17.40, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Baia de Aramă au depistat, în trafic, pe DN 67 D,  în localitatea Obârșia Cloșani, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Târgu-Jiu,  județul Gorj în timp ce conducea un autoturism având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendată.

Totodată, bărbatul a prezentat polițiștilor un permis de conducere care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul  săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fals în înscrisuri materiale și uz de fals.

__________________________________

La data de 20 august a.c., ora 21.10, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Cujmir  au depistat, în trafic, un bărbat de 44 de ani, din comuna Vrata, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Gârla Mare, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendată.

Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *