ACȚIUNE CU EFECTIVE MĂRITE, PE RAZA ORAȘULUI BREZOI

Poliţiştii din cadrul Poliției orașului Brezoi și a secțiilor arondate au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Activitățile s-au desfășurat pe raza orașului Brezoi și a localității Câineni, în intervalul 20:30 – 01:30, acționându-se pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii și a celor care nu respectă prevederile legale și prevenirea și combaterea faptelor săvârșite pe linie rutieră, cu accent pe depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Acțiunea a  beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

În acest context, au legitimat peste 240 de persoane și au controlat 119 autovehicule, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.

Tot în cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au confiscat suma de aproximativ 1.700 de lei în conformitate cu prevederile O.G. 28/1999R privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, au fost ridicate un set de plăcuțe și un certificat de înmatriculare conform prevederilor legale.

Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română, pentru creșterea gradului de siguranţă publică și descurajarea activităților infracționale.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *