Accident rutier pe DN66, în localitatea Broșteni

UPDATE

În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Plopșoru.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 40 de ani, din Borăscu, în timp ce ar fi condus un autoturism din direcția localității Craiova către Târgu Jiu, la intersecția cu DN 66 Broșteni, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 39 de ani, din Târgu Jiu.

În urma accidentului a rezultat rănirea femeii de 40 de ani și a altor 3 pasageri, din ambele autoturisme, cu toții fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident net de circulație pe raza localității Broșteni, la intersecția spre Turceni.

În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

foto Radare si echipaje de politie Gorj

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *