Un accident rutier a avut loc pe Defileul Jiului dupa ce un autoturism ar fi patruns pe contrasens si ar fi lovit o masina care circula regulamentar. In urma impactului, o femeie de 68 de ani, din Targu Jiu, a fost ranita.
Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este un tânăr, de 26 de ani, din județul Vâlcea. Acesta ar fi pierdut controlul volanului și ar fi lovit în plin mașina condusă de un bărbat de 42 de ani, din Târgu Jiu.
Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Aura Pîrvuleț