UPDATE
Poliția orașului Tismana a fost informată prin apelul unic de urgență 112, luni seara, cu privire la un accident rutier soldat cu victime.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit că o tânără de doar 18 ani a condus autoturismul.
Conform datelor, aceasta se îndrepta din direcția Mânăstirea Tismana către orașul Tismana. În timp ce traversa o curbă ușoară la stânga, tânăra ar fi părăsit partea carosabilă, lovind un copac, autoturismul fiind ulterior proiectat pe celălalt sens de mers. Tânăra șoferița cât și pasagera din autoturism au ajuns de urgență la spital.
Oamenii legii au continuat investigațiile preliminare pentru a stabili circumstanțele exacte aleevenimentului rutier.
Ioana Nanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Stirea inițială
La data de 13 august 2024, în jurul orei 00:30, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza orașului Tismana, în care a fost implicat un autoturism.
La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul instituției noastre, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, la momentul impactului, în autoturism se aflau două persoane de sex feminin, iar una dintre acestea rămâsese încarcerată.
Colegii nostri au intervenit pentru extregerea victimei din autoturism, aceasta fiind preluată în stare de conștiență de către echipajul medical și transportată ulterior la spital.
Cea de-a doua persoană a suferit leziuni minore, a fost evaluată medical la fața locului, dar a refuzat să fie transportată la spital, transmite ISU Gorj.