La data de 4 august a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Jupâneşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele verificări au stabilit că un bărbat de 50 de ani, din orașul Filiași, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J. 661 Pârâu Boia, din direcția comunei Turburea către orașul Târgu Cărbuneşti, ar fi efectuat o manevră de depăşire a unui motociclu condus de un bărbat de 63 de ani, domiciliat în comuna Bărbăteşti, pe care l-ar fi acroşat cu partea lateral dreapta şi şi-a continuat deplasarea aproximativ 180 de metri de la impact.
Bărbtul de 63 de ani a fost transportat la spital, aceasta suferind leziuni.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.