Un bărbat care se afla lângă o autoutilitară cu defecţiuni tehnice, oprită pe acostamentul drumului expres Craiova-Piteşti, a murit, duminică seara, după ce a fost lovit de un autoturism.
Din verificările preliminare, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Cujmir, județul Mehedinți, în timp ce conducea o mașină din direcția Slatina către Pitești, ar fi accidentat un bărbat de 40 de ani, din comuna Berevoești, județul Argeș, care se afla pe partea carosabilă.
Bărbatul accidentat, oprise anterior autovehiculul pe care îl conducea, pe partea dreaptă a sensului de mers, din cauza unei defecțiuni tehnice.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, el a decedat.
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Este cercetat acum pentru ucidere din culpă.