Accident la podul peste râul Olt. Trei mașini implicate

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 19:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul  Național 65 – European 574, în apropierea podului de peste râul Olt, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 46 de ani, din orașul Balș, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 – European 574, la ieșirea din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce era staționat în coloană, la semaforul instalat pentru lucrări de amenajare a părții carosabile, și pe care l-ar fi proiectat într-un alt autoturism ce se afla în fața sa.

În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. 

Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *