Accident grav petrecut pe raza comunei Brădești

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Dolj au fost sesizați în această dimineață cu privire la un accident rutier petrecut pe raza comunei Brădești.


Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 21 de ani, din Argetoaia, conducea o autoutilitară pe DN 6, în comuna Brădeşti, din direcţia Filiaşi către Craiova. El a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule cap tractor şi semiremorcă, care era staţionat pe banda 1. La volanul ansamblului de vehicule se afla un bărbat de 52 de ani, din oraşul Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj.


În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital.


Întrucât tânărul nu a putut fi testat alcoolscop, i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.


Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Ambele victime au fost transportate la spital cu un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.


Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *