A schimbat imaginea oraşului. Un fost miner a plantat mii de flori la Motru!

Un fost miner din municipiul Motru, acum pensionar, a schimbat imaginea cartierului în care locuieşte. Petre Ciolacu s-a săturat de monotonia betoanelor din jurul său şi a decis să transforme zona blocurilor într-o adevărată oază de relaxare. A plantat peste o mie de flori în cartier şi a vopsit băncile dar şi peretele blocului în care locuieşte în culorile tricolorului.

Alina POPESCU

Petre Ciolacu are 65 de ani iar de când a ieşit la pensie a făcut o pasiune pentru frumos. A plantat în cartierul din Motru în care locuieşte peste o mie de flori.Totul din banii lui de pensie. Fostul miner, cunoscut în municipiul Motru mai mult după porecla sa, „Neapărat”, a schimbat total aspectul zonei în care îşi duce viaţa de zi cu zi, şi asta s-a întâmplat încă de acum câţiva ani. Motreanul, care locuieşte la parterul uni bloc de pe Aleea Teilor, spune că s-a săturat să tot aştepte ca autorităţile să înfrumuseţeze zona respectivă şi a decis să facă el acest lucru. Şi nu s-a rezumat la plantarea de flori. A vopsit tencuiala exterioară a blocului, uşile de acces de la imobil, dar şi mesele şi scaunele în culorile tricolorului. Mai mult decât atât şi băncile din zona de mijloc a municipiului le-a vopsit în albastru, galben şi roşu. „Tot cartierul acesta este făcut de mine, fără niciun sprijin din partea autorităţilor. Eu sunt cel mai patriot din oraşul Motru. Le-am arătat că există oameni în oraşul Motru care pot să facă ceva. Dacă ar mai exista încă vreo 3-4 ca mine aspectul oraşului s-ar schimba complet. Am vrut să fac ceva ce n-a făcut nimeni în ţară. Eu singur am vopsit tricolorul, steagul Uniunii Europene, eu am făcut şablonul, am cumpărat vopseaua. Am vrut să fac şi pe partea cealaltă a blocului, dar nu sunt de acord vecinii. Eu sunt patriot şi vreau să fac ceva frumos în ţară. Şi băncile din cartier tot eu le-am vopsit”, a spus Petre Ciolacu.

Cară apă cu bidoanele ca să ude florile

Fostul brigadier minier, pensionat în 2002, dedică tot timpul său liber florilor de toate soiurile pe care le-a plantat în jurul blocurilor din zonă. În fiecare dimineaţă sapă florile şi arbuştii pe care i-a plantat pe lângă blocurile din cartier. Pentru a uda plantele cară apă cu bidoanele câteva zeci de metri, de la o pompă din apropierea spitalului municipal. „Am plantat flori de toate felurile. Înainte erau bălării, dădeam cu coasa. Am primit din Germania, printr-un colet, nu ştiu de la cine, nu scria, 12 tipuri de seminţe şi le-am plantat în zonă. Am răsad aici, în faţa blocului şi completez pe acolo unde se usucă sau pe unde se fură, pentru că se mai şi fură florile. Am plantat trandafiri roşii, galbeni, albi, de toate felurile, rochiţa miresei şi altele. Cred că circa o mie de flori am plantat până acum în jurul blocurilor, peste o sută de puieţi de liliac”, a mai spus Petre Ciolacu.  

Apreciat de motreni

Oamenii care tranzitează zona se minunează la ceea ce a putut să iasă din mâinile fostului miner. „E plăcut, e frumos ce a făcut aici. E patriot. Florile sunt minunate, din păcate se mai fură. Chiar îmi place să trec prin zonă, la biserică, la cimitir, îmi place pentru că este frumos ce a făcut. S-a schimbat atmosfera, nu mai este monotonă zona”, a spus Florica Pop, o localnică din Motru.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *