Salariații prestatorului de servicii al Complexului Energetic Oltenia(CEO), respectiv Minprest Rovinari, sunt revoltați că nu se pot pensiona la fel ca minerii alături de care lucrează. Oamenii spun că sunt aceleași condiții de muncă, însă doar angajatorul diferă. Minerii care au lucrat în condiții deosebite se pot pensiona la 52 de ani, dacă au o anumită vechime, însă salariații Minprest nu. „De luni de zile nu primit niciun fel de răspuns. A trimis și administrația adresa la Casa Județeană de Pensii și sindicatul. În total sunt patru adrese. Oamenii au dreptul să se pensioneze în baza legii 197 privind reducerea reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare, adică pensionarea la 52, 53 – 54 de ani. Lucrează de ani de zile în aceleași condiții cu angajații Complexului Energetic Oltenia. Practic este vorba de aceleași condiții deosebite de muncă la care face referire legea. Actul normativ nu precizează angajatorii, ci condițiile în care se lucrează. Nu vor să ne comunice nimic. Au tot spus că au cerut lămuriri de la Casa Națională de Pensii în ceea ce îi privește pe salariații prestatorului de servicii al Complexului Energetic Oltenia. Ei activează tot în carierele miniere și în termocentrale, însă pe salarii mult mai mici și acum nu au dreptul nici la pensionare.”, conform lui Cosmin Bivolaru, președintele Sindicatului „Alfa” din cadrul Minprest Rovinari.
Potrivit lui Cosmin Bivolaru, liderul Sindicatului „Alfa”, din cadrul Minprest Serv Rovinari, sunt 350 de angajați care s-ar încadra la pensionare anul acesta și încă 46 până în 2026. „Vrem să dăm în judecată Casa de Pensii. Am luat legătura cu o Casa de Avocatură. Avem și noi dreptul să ne pensionăm pentru că am lucrat toată viața în minerit. Noi suntem primii care vom avea de suferit în urma restructurărilor din Complexul Energetic Oltenia. Doar n-o să dea afară prima dată de la Complexul Energetic Oltenia, ci de la prestatorul de servicii la care compania este acționarul principal. La Complexul Energetic Oltenia nu va rămâne același număr de personal și avem acel Plan de restructurare care prevede reduceri masive. Ori dacă la CEO sunt reduceri, este clar să noi nu vom mai beneficia de același nivel al contractelor. Anumite activități nu se vor mai executa. Apoi, ce se va întâmpla din 2026, când la CEO se va intra în rezervă de capacitate cu grupurile energetice și cu subunitățile miniere? Cum îi vor plăti pe oameni și pentru ce. Oare va mai exista vreun angajat la Minprest, în condițiile acestea? Sunt 1.200 de suflete la Minprest care nu știu ce se va întâmpla mâine cu ele”, a declarat Cosmin Bivolaru, liderul Sindicatului „Alfa” din cadrul Minprest Serv Rovinari, prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia.
Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, deși a luat-o de acum la vale, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. Chiar Cariera Minieră Jilț Sud ar fi trebuit să intre în rezervă de la 1 ianuarie 2024. Probabil, din 2025 nu va mai glumi nimeni cu Planul de restructurare și îl va pune în apicare.
Andrei Merfu