Elevii de clasa a VIII-a au sustinut, astazi, prima proba, cea la Limba si literatura romana, din cadrul simularii Evaluarii Nationale.
Proba a început la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării lucrării a fost de două ore.
Marţi va avea loc proba la Matematică, iar elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine pe 31 martie simularea probei la Limba şi literatura maternă.
Elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile carantinate vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai.
Rezultatele obținute de elevi vor fi comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățilea performanțelor școlare.
La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Aura Pîrvuleț