A început…

… cuțitarea pentru fotoliul de președinte al României. Concret, Victor Ponta (candidat independent) scoate armele împotriva lui Crin Antonescu: „ARTICOLUL 1 – CONSTITUTIA ROMANIEI
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.


Ieri, un candidat la președinție, încercând sa obtina voturile cetatenilor romani de etnie maghiară din Harghita si Covasna, a spus că ne-am obișnuit cu ideea că există un Ținut Secuiesc.Eu nu vreau să mă obișnuiesc cu această idee!


O declarație care arată clar confuzia din mintea unora. Eu, ca Prim Ministru am sprjinit direct foarte multe proiecte concrete pentru cetatenii din Harghita si Covasna ! DAR – România este un stat indivizibil, unitar și unul în care toate drepturile minorităților sunt respectate.


Eu, ca președinte al României, nu voi admite nicio mișcare secesionistă, nicio autonomie pe criterii etnice și voi milita pentru ca drepturile minorităților romanesti din Ucraina, Ungaria și Serbia să fie respectate, așa cum România procedează cu minoritățile aflate pe teritoriul național.


Trăim într-o Europă în care suntem egali, avem dreptul să ne mișcăm liber, să gândim liber. Însă, într-o lume în care identitatea națională devine din ce în ce mai importantă.


Presedintele Romaniei trebuie sa fie primul garant al Constituției; si primul care pune doar Romania si romanii pe primul loc !”


Mai spune așa Victor Ponta: „Să greșești este omenește – să perseverezi este o încercare de manipulare a votului! Dar am incredere ca romanii sunt mai destepti decat cei care incearca sa ii manipuleze ! Pe 11 aprilie 2024, publicau un sondaj în care Mircea Geoană era pe primul loc, iar George Simion pe locul 2!

Pe 21 noiembrie 2024, cu 3 zile înainte de vot, Ciucă creștea, iar Călin Georgescu avea 5%! Azi publică iar un sondaj în care Ana Maria Gavrilă primește, în primul tur, voturi cât Ion Iliescu sau Traian Băsescu!

Din fericire, românii au demonstrat la vot că toate aceste metode sorosiste nu mai au efect și că ei vor să își aleagă președintele! Așa punem România pe primul loc!


Sigur ca , in mod normal, candidatul Nicusor Dan ar trebui sa spuna de unde are bani sa plateasca aceste sondaje! Dar nu o sa raspunda – cum nu a raspuns nici la intrebarea despre milioanele de euro platite pentru panourile uriase cu care a umplut toata Romania ! “Statul Paralel” care il sustine pe Primar inca este prea puternic! Deocamdata!”

Va fi amuzant…

Ionuț Catrina

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *