Mare sarbatoare pentru comunitatea din comuna Scoarta. Caminului Cultural Bobu a fost inaugurat.
Autoritatile locale din Scoarta l-au reabilitat si modernizat cu fonduri europene nerambursabile obtinute prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Primarul s-a aratat foarte încântat de felul în care arată Căminul Cultural.
Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarta
Crinul Band si Ansamblul Folcloric „Doina Gorjului” au susţinut un spectacol pentru cei prezenţi. De asemenea, tinerii care au implinit 18 ani si cuplurile care aniverseaza 50 de ani de casatorie au fost premiate cu diplome si bani.
Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarta
Alte doua Cămine Culturale din localitate vor fi finalizate anul viitor. Este vorba despre Caminul “Pompiliu Marcea” si Caminul din satul Budieni.
Aura Pîrvuleț