A avut loc recepția unei investiții importante din Scoarța. Este vorba despre obiectivul de investiții, denumit de primar ”amenajare peisagistică”.
Ion Stamatoiu, primarul comunei și-a dorit să realizeze această investiție deoarece căminul situat în centrul comunei Scoarța va atrage un mare număr de participanți la evenimentele culturale ce urmează a fi organizate.
Pentru edil, activitățile culturale reprezintă o necesitate în comunitatea de astăzi, fiind evenimente prielnice socializării și destinderii cetățenilor.
Așadar, căminul cultural este situat vis-a-vis de primăria Scoarța, iar lucrarea a fost una de reabilitare, fiind finanțată de către Compania Națională de Investiții.
Pe lângă lucrarea de reabilitare desfășurată în cadrul căminului cultural, în fața acestei clădiri s-a lucrat intens, la investiția primăriei, o lucrare finanțată din bugetul local, mai exact o “amenajare peisagistică”, așa cum a numit-o primarul Ion Stamatoiu.
Casiana Hîncu