Primarul din Stejari, Robert Paiusi, nu este multumit pe deplin de aparatul pe care l-a avut la dispozitie in cei patru ani de mandat.
Edilul a declarat că nu tot timpul funcționarii și-au făcut datoria față de cetățeni, în raport cu fișa postului pe care o au. Cele mai mari probleme sunt, ca și la alte primării, cele legate de fondul funciar și de retrocedarea unor suprafețe de teren sau de pădure.
Robert Păiuși a menționat că are cel puțin trei angajați care nu au avut o activitate corespunzătoare, în ultimii ani. Între aceștia se află și cei de care depinde punerea în posesie a cetățenilor comunei din sudul județului Gorj.