Social-democratii trebuie sa fie si mai determinati pe esicherul politic din Romania dupa pierderea alegerilor. Senatorul Florin Carciumaru vrea ca partidul sa stranga randurile dupa esecul de la prezidentiale.
Fostul primar îşi îndeamnă colegii să să acționeze cu calm, responsabilitate și în concordanță cu realitatea politică. Cârciumaru a mai spus că liberalul Klaus Iohannis a câștigat alegerile pe fondul unui vot de blam dat de electorat PSD-ului.
“Partidul Social Democrat va fi, în continuare, cea mai activă și fermă formațiune politică și va reacționa prompt, ori de câte ori Iohannis și guvernul său vor fenta legile și Constituția țării. În pofida rezultatului din acest tur electoral și a frământărilor interne, PSD va deveni mai unit și mai determinat pentru recâștigarea alegerilor locale din 2020, inclusiv a celor parlamentare de anul viitor. Trebuie să recunoaștem cu toții că partidul trece poate prin cel mai dificil moment și trebuie să lăsăm ambițiile și interesele personale deoparte (…). Situația actuală din PSD necesită o analiză profundă și luarea unor măsuri ferme pentru a repune PSD în prim planul politicii românești”, se arată în declaraţia politică a senatorului.
Diferenţa dintre Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă a fost de peste 30 de procente.
Cătălin Pasăre