Comuna Stejari va deveni o noua atractie turistica in judetul Gorj. Autoritatile locale vor sa puna in valoare resursele de care dispune zona si sa le transforme in obiective de vizitat de catre turisti. Astfel, turismul va ajuta la dezvoltarea localitatii din punct de vedere economic.
Primarul Robert Păiuşi are planuri mari cu localitatea Stejari. După ce a identificat obiective care ar putea fi puse în valoare şi să aducă profit la bugetul local, acesta vrea să faca investiţii pentru a dezvolta turismul în zonă.
Robert Păiuşi, primar Stejari
Robert Păiuşi spune că agenţii economici vor avea de câştigat de pe urma acestei investiţii în turismul local. Însă proiectul va fi realizat după ce va fi pusă la punct infrastructura şi utilităţile publice în toată localitatea.
Robert Păiuşi, primar Stejari
Investiţia va fi realizată cu bani din fonduri europene, iar valoare se ridică la aproape zece milioane de euro.
Loredana Sava