In luna mai a anului 2018, un tanar a fost dat pe mana judecatorilor de la Judecatoria Ramnicu Valcea, el fiind acuzat de comiterea infractiunii de santaj. In fapt, procurorii ramniceni au descoperit ca acesta si-a santajat iubita pe care o cunoscuse pe o retea de socializare.
După ce prietena sa, care era minoră, a căpătat încredere în el şi i-a trimis poze cu ea în ipostaze compromiţătoare, acesta a început să o ameninţe că va face publice pe Facebook acele poze dacă nu îi dă, în mod regulat, anumite sume de bani. De frică, adolescenta a sustras bani şi bijuterii din casa părinţilor săi pentru a-i da iubitului său.
Asta până când mama fetei a observat că din casă lipseşte suma de 5.000 de euro, dar și o brăţară de aur. Atunci, crezând că este vorba despre un furt, femeia a mers la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea şi aşa a aflat întreaga poveste de şantaj. Polițiștii au înregistrat un dosar penal, iar în urma investigațiilor efectuate au constatat că fata a luat de mai multe ori bani din casă, fiind șantajată de prietenul său de 19 ani. Tânărului i-a fost înscenat chiar şi un flagrant, în urma căruia a fost prins în timp ce primea de la minoră suma de 300 de euro.
Baiatul a fost pus sub acuzare și trimis în judecată, riscând, conform Codului penal, o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare. Numai că, judecătorii vâlceni au fost îngăduitori. Zilele trecute si i-au aplicat inculpatului doar închisoare cu suspendare, interdicția de a se apropia de minoră, muncă în folosul comunității și plata prejudiciului cauzat.
Anamaria Ianc