Deși anul 2025 nu a adus noi finanțări sau proiecte majore, primarul Constantin Lițoiu spune că administrația locală a rămas implicată și prezentă în viața oamenilor din comună. Alesul local a declarat că Primăria a funcționat fără sincope, cu o echipă unită și eficientă, iar salariile sunt asigurate până la finalul anului.
Rezultatele se văd mai ales în proiectele care vizează direct calitatea vieții. Problema apei potabile a fost rezolvată definitiv, astfel că locuitorii nu vor mai suferi în perioadele de secetă. În plus, lucrările la dispensarul medical avansează rapid, investiție pe care primarul o consideră esențială pentru sănătatea comunității.
Un alt proiect important este cel european pentru reducerea abandonului școlar, implementat cu sprijinul autorităților locale. Zeci de elevi primesc o masă caldă, meditații, excursii și sprijin educațional, iar familiile vulnerabile beneficiază de ajutor pentru reparații la case.
Comuna Zătreni, cu peste 2.000 de locuitori, se află în plină dezvoltare.