Criză financiară la Primăria Țicleni, unde nu mai sunt bani pentru salariile angajaților și pentru plata însoțitorilor persoanelor cu handicap, în lunile noiembrie și decembrie.
Primarul orașului, Radu Constantin, spune că instituția este „total descoperită” și că singura soluție ar fi o rectificare bugetară din partea Guvernului.
„Nu avem fonduri pentru cei 40 de angajați, pentru însoțitorii persoanelor cu handicap și nici pentru plata facturilor”, a declarat edilul.
Dacă Executivul nu va aproba rectificarea bugetară solicitată de primării, administrația din Țicleni ar putea rămâne fără fonduri de funcționare până la sfârșitul anului.