Tâlhărie cu violență la Valea Stanciului – doi suspecți reținuți
Polițiștii din Segarcea au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 35 de ani și un minor de 15 ani, ambii din comuna Valea Stanciului, bănuiți de comiterea unei tâlhării calificate.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 14 septembrie, o femeie de 72 de ani din Craiova a reclamat că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa din Valea Stanciului, au agresat-o pe ea și pe soțul ei, apoi au furat 3.000 de lei.
În urma cercetărilor, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, iar cei doi suspecți au fost identificați și duși la audieri. Oamenii legii spun că, în momentul atacului, indivizii aveau fețele acoperite.
Cei doi au fost reținuți și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj. Astăzi, vor fi prezentați Parchetului pentru luarea unei măsuri preventive.