Un incendiu a izbucnit, marți, într-o gospodărie din localitatea Fârtățești, județul Vâlcea.
Flăcările sau cuprins acoperișul casei de locuit și o anexă (fânar), existând pericolul ca focul să se propage și la construcțiile din apropiere.
Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Drăgășani, Stației Grădiștea și Gărzii Măciuca, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Ei au fost sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Fârtățești.
Un bărbat a suferit arsuri de gradul I la nivelul feței și al membrelor superioare, fiind asistat medical de un echipaj SMURD și transportat la spitalul din Drăgășani.