Prima cumpănă la fotbal? Găman: “Vom arăta mai bine”

Lucrurile nu merg așa cum își doreau oficialii de la CSM Târgu Jiu, la secția de fotbal, iar eșecul de vineri cu Vulturii Fărcășești, 1-2 (0-2) reprezintă încă o dovadă că jucătorii din municipiu trebuie să-și ridice nivelul în campionat. După două victorii consecutive în L3, au urmat trei înfrângeri la rând, care au scos în relief mai multe probleme ale echipei. Din păcate, startul a fost de coșmar și din cauza accidentărilor, Habet, Bucur și Filip devenind indisponibili pe termen lung. Defensiva pare extrem de fragilă, dar mai rău este că echipa nu arată personalitate și eficacitate, lucru subliniat și de antrenorul Mario Găman după ultima înfrângere.

 “Dubla” lui Bubuioc a făcut ca tabela să arate 0-2 la pauză, după un joc controlat de Fărcășești. Gazdele s-au trezit în a doua repriză și datorită schimbărilor, Chirițoiu și Pîrcălabu au intrat bine, Dodoi a marcat din penalty, dar a fost prea puțin. CSM și-a înghesuit din nou adversarii în mitanul secund, dar când joci doar 45 de minute nu te poți aștepta la miracole.

”Cred că meciul s-a jucat, la fel ca data trecută, din prima repriză, când din nou am primit două goluri foarte ușoare. Apoi a doua repriză, cred eu că meritam mult mai mult decât am marcat, doar un gol. Cred că a doua repriză, din nou, a fost a noastră. Ei s-au apărat pe 16 metri, plus trageri repetate de timp. Nu înțeleg de ce s-au dat doar 4 minute de prelungire, dar în fine, e un lucru mai puțin important. E important că nu reușim să câștigăm, cel puțin acasă. Avem două jocuri acasă și le-am pierdut pe amândouă cu echipe, din punctul meu de vedere, accesibile. Am demonstrat și cu Sibiu, și astăzi, că repriza a doua am fost net superiori la toate capitole. Dar, din păcate, ăsta este fotbalul. Nu reușești să marchezi și faci greșeli mai multe decât adversarul, te declari învins. Nu sunt îngrijorat de situația actuală. Sunt îngrijorat de faptul că nu câștigăm și nu o băgăm în poartă. Și de faptul că nu avem agresivitatea pe care ne-o dorim cu toții”, a declarat Găman.

Găman a subliniat un alt aspect important: apatia publicului. În afară de galeria formată din copii, spectatorii veniți la meci nu au fost foarte activi, dar poate nici prestația echipei nu i-a ridicat din scaune.

Mie mi se pare incredibil că la meciul acesta, multă lume să fie cu Fărcășești, dar în fine astea sunt alte aspecte. Probabil nu suntem așa iubiți cum ar trebui să fim și trebuie să demonstrăm mai mult pe teren ca să atragem lumea lângă noi, să ne susțină din toate punctelede vedere, pentru că în viața unui echipe apar și momente de genul ăsta. Noi știm la ce ne-am înhămat, știm, ne asumăm. Eu îmi asum ce se întâmplă acum, este un lot de jucători care ușor-ușor va încerca să își revină. Tragem linie, vom vedea unde suntem, dar eu cred că putem mai mult decât am realizat până acum. Și cu siguranță acest lot de jucători, cred eu că, în viitor, va arăta mult mai bine decât am arătat în aceste meciuri.”

În concluzie, fotbaliștii de la Târgu Jiu trebuie să realizeze că lucrurile se pot schimba rapid. Sunt foarte mulți sportivi care își doresc să performeze la Liga a 3-a și, în acest ritm, timpul lor să demonstreze devine tot mai limitat.

CSM TÂRGU JIU: Fabian Bălășoiu – Fabian Bărănescu(min.45 Teodor Chirițoiu), Flavius Dumbrăvean, Lucian Marina, Marius Miruță – Alexandru Lăpădat(min.74 Florin Șantia), Tudor Pătrășcoiu(min.45 Adelin Pîrcălabu), Bogdan Brășfăleanu, Nicholas Geană(min.74 Sebi Popescu), Gabriel Dodoi(min.80 Daniel Dumitrescu) – Bebeto Lupuleț(cpt). Rezerve: Alexandru Oprița, Adrian Cărămidaru, Mario Lupulescu, Robert Stancu.

Galerie Foto: CRISTI CAVAL

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *