În continuarea cercetărilor privind conflictul care a avut loc, în dimineața zilei de 13 septembrie, în municipiul Craiova, între două grupuri de persoane, toți din localitate, s-a dispus reținerea unui tânăr de 20 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, precum și a altor doi bărbați, de 17 și 47 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.
De asemenea, alte patru persoane se află internate într-o unitate medicală, acestea aflându-se sub supravegherea polițiștilor.
În același timp, cercetările au fost extinse, pentru a se stabili dacă au fost și alte persoane prezente la fața locului, la momentul incidentului.
Scenele de groază s-au petrecut pe unul din marile bulevarde ale Craiovei, unde s-a iscat un conflict între două grupări de rromi.Un bărbat fost omorât în stradă în urma altercației.
Aceștia s-au bătut cu bâte, topoare și săbii.